In lipsa de…

Ma scurg pe carari opace…

In groapa sufletului ma inec.

Agonie fara cel mai mic extaz,

Venin continuu galgai stins.

Ma autodistrug in note de “mi”,

Ma crucific fara de cruce.

Dar ma inchin…

Gabriela Porojan

Advertisements

Memento doar

Suntem găunoşi pe dinăuntru si nu de răutate. De durere. Că sapă. Sapă.

Si pe urma vin ăia cărora nu prea le e cunoscut sentimentul si zic “păi bine bă, ce înseamnă asta?” Păi ce să însemne? Dacă tu habar nu ai, vezi-ți de fericirea ta. Dacă nu poți să ințelegi că sunt lucruri care totuşi se intamplă altora fără vina lor, atunci stai in bula ta de fericire si lasa-i p-ăştia cu trauma să se vaite. Ca na, aşa se vede de din afară, că se vaită.

Sunt lucruri care se întâmplă, uneori înainte chiar să fi apucat să ne pierdem inocența. Aşa, abia iesiți din carapace, pac! Ne loveşte ceva atât de tare că ne schimbă viața iar lumea din jur nu stie decât sa zica “lasa bă că nu e dracu’ atât de negru!”

Da io te-ntreb “bă, da’ daca e?”

Cateodată parcă te loveşte păcatul original. Păcatul strămoşilor. Ai acolo 11 ani si na, trebuie să fii tu iedul ispăşitor.

Scriu chestia asta pentru că vad oameni care chiar nu au capacitatea de a se vizualiza câtuşi de puțin situația cuiva. Câtuşi de puțin. Chiar atât de stramtă si rigidă sa fie mintea unor oameni? Să se uite la cineva si să vadă prin el? Chiar nu există simțul ăsta de a ințelege. De a simpatiza. De a-ți tine gura măcar?

Mă uit la unii care zic “dar cum poate cutărescu sa fie asa? Eu nu sunt asta! N-am mai vazut aşa ceva!” Atunci baga capul inapoi in nisip dacă acest “cutărescu” nu e criminal, pedofil sau Firea. Lăsând zeflemeaua, încearcă să strici nițel acolo in matrix si să ințelegi că se poate, că nu toată lumea e la fel, ca nu toți reacționăm/gândim/suntem la fel. Mi se pare aşa, o involuție, ca in ziua de astăzi, să te comporți ca un neştiutor sau un atotştiutor, după caz. Să ştii tu ce simt sau nu pot simți alții, ce gândesc, ce nu gândesc sau cum acționează.

Porcării, mon cher. Dacă nu putem să vedem un pic mai in profunzime, atunci ce putem? Superficiali putem fi toți, că e usor, de actualitate şi degeaba. Hai să investim puțin, hai să vedem şi dincolo de zâmbetele astea blegi de pe fața noastră. Hai să mai intrebăm şi noi din când in când “Bă, eşti şi tu fericit? Ai şi tu câteva motive bune să te trezeşti dimineața? Unul măcar?”. Ceva de genul. Hai să nu ne mai lăudăm că suntem de fier si nu discutăm sentimentalisme d-astea “dă femei”. Mama lor de femei, că mereu strică.

Ne inecăm, ne sinucidem (cum de curând Kate Spade şi Anthony Bourdain) şi nimeni nu ştie ce e cu noi şi ce ne-a împins la o asemenea faptă. Iți trebuie curaj sa iți iei tu viața. Să stai acolo in momentul ăla si să mergi mai departe. Atât de tare sa iți doreşti să scapi de chin. Atât de tare te doare, te bântuie, atât de mult iți doreşti să scapi. Numai gandeşte-te că tu in sinea ta nu vezi o altă soluție. Că ai ajuns la capătul tuturor puterilor si deşi ai luptat o viață întreagă, ajungi acolo, in momentul ăla, în care laşi tot hăul din tine să se caşte.

Şi ai de toate. Sau aşa pare din afară. Că uite aşa pare din afară. Dar tu în tine, în fortareața ta esti părăsit, eşti rupt şi putrezit. Viu dar fără viață. Imaginează-ți că deşi ți se rupe sufletul când te gandeşti la familie şi prieteni, când te gandeşti la copii şi la o viață întreagă construită din puțin, ai totuşi tăria să opreşti firul vieții. Unii zic că e laşitate. Că nu stai să înduri mai departe ce ți-e dat. Eu nu zic nimic. Eu nu mă gândesc decât la cât de puternic trebuie să fie veninul ăla ce ți-a intrat în sistem. Pe zi ce trece să te intunece mai tare.

Si voi aştia care nu intelegeți depresia si ce efecte are ea, macar nu comentați. Scuipați in sân şi valea mai departe.

Ştiu că e cam macabru subiectul, dar cred că sunt gânduri care la un moment dat trec prin mintea noastră. Sau nu. Poate mă preocup eu aşa.

Oricum, scriu asta intr-un avion cu 20 de pasageri, am ceva timp la dispoziție, scaunele de langa mine libere şi cumva subiectul ăsta mi-a trecut prin cap… ca un glonț.

Baby Magic Gifts – pentru si despre bebei

O să incep acest post cu o mică amintire. Persoana despre care urmează să scriu este o bună prietenă de-a mea din facultate. Sincer, este una dintre cele mai misto persoane pe care le-am cunoscut vreodată. Pe langă faptul că este o aparitie creață, exotică si cu gropițe, este si o persoană extrem de iubibilă.

În facultate eram aproape nedespărțite și avem câțiva ani de amintiri frumoase împreună. Am admirat mereu ușurința cu care reușește să facă orice și cât de zen se menține în orice situație. Întotdeauna a avut o mare abilitate de a mă surprinde plăcut. Plus că iubesc la nebunie cum vorbește.

Acum ea este fondatoarea Baby Magic Gifts – cadouri pentru bebei… mai altfel. Nu bebeii, cadourile.

Despre ce vorbim aici? Nici mai mult nici mai puțin decât torturi personalizate din pampers. Mie mi se par super cool și extrem de potrivite pentru a sărbători un bebel. Sunt practice și foarte utile. Mămicile știu ce spun.

Prietena de care va vorbesc, Gabriela Alecsandru pe numele ei, personalizeaza aceste torturi după cerințele clienților și rezultatele sunt de-o drăgălășenie maximă. Ia uitați aici:

 

 

Căutați ceva inedit la petrecerile babyshower sau zile de naștere bebetine (cuvant inventat aici pe loc!)? Tortul de pampers va fi, garantat, vedeta petrecerii. În București livrarea se va face personal iar în celelalte zone ale tarii se va folosi curierul/poșta, cu mențiunea că produsul este fragil.

 

 

Vă întrebați de unde idea unor astfel de cadouri? Gabriela este și ea la rândul ei mămica, și, creativă cum o știu, a început să caute cadouri, așa, mai altfel, pentru petreceri și aniversări ce au că personaje principale bebeii. A găsit pe Pinterest această idee de tort din pampers și pusă a fost pe treabă. De aici, totul este istorie. Haideți să mai vedem câteva exemple:

 


Prețurile pornesc de la 100 de lei pentru un etaj, 200 pentru 2 etaje și ajung până la la 250 lei la 3 etaje cu produse basic (scutece pampers de unică folosință, scutece de finet, jucărie de plus, un accesoriu bebe, panglici, funde, puf sau hârtie colorată, ambalat, carton tort, etichetă personalizată, etc).

Tot ce trebuie să știți e că tortul va fi personalizat în funcție de cerințele dumneavoastră și veți primi poze pe tot parcursul procesului de creație. Veți fi consultați în legătură cu toate detaliile, de la etichete, culoare funde și tot ce ține de decorații și aspectul tortului comandat.

Comenzile se pot transmite printr-un mesaj privat trimis către pagina de Facebook Baby Magic Gifts sau telefonic la numărul 0721297570.

Click pentru tot felul de minunății și multă voie bună! Comandați cu încredere, nu veți fi dezamăgiți!

Almodovar loveste din nou

Decid sa ma uit la un film de Almodovar. De mult n-am mai facut-0. Era o vreme cand ii cautam disperata toate filmele pentru ca erau dureros de reale si pline de amar. Si imi placea pe-atunci gustul asta.

Decid azi, dupa o lunga vreme, sa vad Julieta (2016). In acelasi stil caracteristic te loveste ca un cutit bont in plasele. Si ce femei alege. Ce frumoase si ce expresive sunt. Cat de potrivite! Incepe usor sa-ti dezvaluie povestea. Asa ii place lui, sa te aseze intr-un loc si sa iti atraga toata atentia. Oricum n-o sa mai fii bun de nimic pana nu o sa afli tot.

In timp ce stai docil in coltisorul tau incepe sa te invaluie in naratiune si cand devii una cu povestea pur si simplu te ineaca in durere si in disperare si toti demonii aia latenti ies la iveala, infinit mai puternici.

Nu trebuie sa ti se fi intamplat, o sa te regasesti oricum, o sa-ti regasesti de la mama la bunica la strabunica in filmele lui. O sa iti gasesti prima iubire si ultima si chiar si cele trecatoare. Si cireasa de pe tort e ca te intoarce in tine, in adancurile alea pe care nici tu nu le stii, sau pe care poate ai incercat sa le tii ascunse, si incepe sa-ti bata in suflet ca acele de tatuaj (fara aluzie la Carla’s Dreams, asa a iesit).

E atat de introspectiv incat te simti vinovat pentru ceva ce poate n-ai facut niciodata. Cel putin eu asta simt. Filmele lui, ca o pedeapsa, ma biciuie, ma taie, ma umplu de vanatai si de cicatrici sau le ingoasa pe cele pe care le am deja.

Isi alege povesti cat se poate de reale, pe care le poate trai oricine, atat de simple, chiar daca uneori usor fantastice, dar atat de grele si de adanci. Drame de zi cu zi de care poate ai auzit dar poate nu te-ai pus in rolul respectiv. Nu-i nimic, te pui acum.

La mala educacion, Volver, Todo sobre my madre, La piel que habito sunt doar cateva di filmele care m-au impresionat teribil. Reale si triste, drame la un pas de noi.

Daca nu stii ce inseamna sa fii sfasiat de durere o sa afli cand te uiti. Iti dezmembreaza sufletul in mii si mii de bucati pe care o sa iti fie imposibil sa le pui la loc. Ramane ca o carie si sapa, incet dar sigur.

Am intalnit o fata acum o luna. Imi arata mandra tatuajul ei. Pe coaste scrie “La piel que habito”. Si ii spun ca e un film de Almodovar si e surprinsa. Surprinsa sunt si eu cand imi spune ca ala e singurul film de Almodovar pe care l-a vazut. E de fatada, isi face pe coaste un tatuaj in alta limba cu un inteles oarecum misterios si e uimita sa vada ca stiu ce e. Apoi o intreb de celelalte filme. Nu stie nimic altceva si incepe sa freudizeze pe tema tatuajului. Ma retrag.

In fine, poate exagerez eu, dar Almodovar nu e doar o data si nu e doar un film. Am eu asa o obsesie pentru el. Sau poate imi place prea mult tumultul pe care il creaza. Almodovar nu e sursa doar de tatuaj, e sursa de enciclopedii de suflet.

Crede in destin si crede in karma. Si bate piua pe astea doua pana esti ne-om. De multe ori ma gandesc ca iadul arata ca o sala de judecata, iar toti cei pe care i-ai ranit, voluntar sau involuntar, sunt prezenti si vizioneaza surt metraje cu tine fiind o scursura de om. Iar tu stai acolo in boxa acuzatului si ei te privesc in ochi, flegmand “cum ai putut sa faci asa ceva” in fiecare moment.

Nu poti sa te aperi, pur si simplu stai acolo si induri. Nici macar nu poti sa explici motivele care au determinat o anumita actiune. Ei stau acolo vazand rezultatul final nestiind vreodata decat un singur lucru – ca i-ai ranit.

Cam asa cu filmele lui Almodovar. Am cazut iar in plasa lui si iar se trezesc Cerberii. Sa va uitati, daca vreti sa descoperiti noi senzatii (din 89 sau nu).

maxresdefault.